Modificările IR35 – Sfârșitul LTD-urilor pentru șoferi?

Law 4

IR35 este unul dintre cele mai controversate aspecte ale legislației muncii din Marea Britanie. După ce am parcurs într-un articol anterior tot ceea ce trebuie să știți despre IR35, iată-ne în fața unor noutăți îngrijorătoare pentru cei care sunt contractori în această țară. Din aprilie 2017 vor intra în vigoare câteva schimbări majore în domeniu, cu impact asupra sectorului public.

Potențialele implicații pentru sectorul privat, deși încă necunoscute, nu trebuie trecute însă cu vederea. În articolul de astăzi, punctăm principalele modificări ale IR35, cu trimitere la modul în care acestea ar putea influența și sectorul privat.

Pe scurt, am identificat deja șase aspecte distincte ale acestui segment legislativ:

  1. HMRC nu mai este dispus să lase la latitudinea prestatorului de servicii să stabilească dacă se află sub incidența IR35 sau nu. Prin urmare, va aștepta mai întâi o constatare cu privire la statutul contractorului chiar de la agenție.
  1. In cazul în care constatarea nu este furnizată, fiscul poate face o cerere scrisă în acest sens, la care agenția este obligată să răspundă în decurs de 31 de zile. Dacă nici după acest interval fiscul nu primește un răspuns, responsabilitatea va fi aplicată direct acelui client final/intermediar.
  1. În cazul în care există un intermediar, responsabilitatea rămâne tot a clientului final. Acesta va trebui să îl notifice însă pe intermediar, care rămâne cu responsabilitatea de a declara acest contract și de a achita impozitele conform IR35.
  1. Chiar și așa, noua formă legislativă nu clarifică în niciun fel situațiile în care sunt implicate mai multe agenții intermediare între contractor și clientul final!
  1. Pentru a face lumină în acest hățiș legislativ, fiscul urmează să pună la dispoziția publicului și o platformă online. În cadrul acesteia, în baza unor întrebări specifice, persoanele interesate se vor putea lămuri dacă, din perspectiva HMRC, contractul lor se încadrează în prevederile IR35 sau nu.
  1. Ceea ce a stârnit foarte multe controverse este faptul că fiscul nu este obligat să urmeze concluziile clientului final, în ciuda întregii responsabilități asumate de acesta. HMRC a promis, totuși, că va lua în considerare orice verdict dat de platforma online, în contextul în care aceasta va fi beneficiat de toate informațiile corecte la momentul evaluării unui contract.

Pentru cei care se gândesc că noile prevederi vizează doar sectorul public și, oricum, presiunea se mută acum pe clienți, următoarele aspecte sunt esențiale:

  • Nu există nicio garanție că fiscul nu va dispune, la un moment dat, aplicarea acestor măsuri coercitive și sectorului privat;
  • Agențiile, speriate și ele de modul în care evoluează legislația, ar putea să înăsprească preventiv cerințele față de colaboratorii lor, în speță LTD-urile pentru șoferi.
  • Aceleași agenții ar putea chiar să ceară contractorilor dovada că își raportează veniturile conform prevederilor IR35 sau, alternativ, să solicite colaborarea prin intermediul altor companii umbrelă.

Acestea din urmă par să fie cele două portițe legislative pe care contractorii le au în momentul de față. Cert este însă că modificările, încă neclare în anumite privințe, fac un pas în față către suprimarea LTD-urilor. Deocamdată în sectorul public, cu tendința firească de a se adresa apoi și sectorului privat.

Urmăriți-ne în continuare și în articolul următor vă vom prezenta, concret, aceste două opțiuni și cum vă puteți pregăti mai bine pentru solicitările care ar putea veni de acum, preventiv, din partea agențiilor!

01.03.17