Contul de împrumut al directorului

Law 4

În momentul în care v-ați decis să puneți bazele unei companii, e bine de știut că veți întâlni conceptul de „cont de împrumut al directorului”, destul de des. Deși contul de împrumut al directorului este un concept destul de greu de înțeles de către antreprenori, acesta poate fi simplificat. Tot ce trebuie să faceți este să înțelegeți cum să-l utilizați. Vă prezentăm în continuare un mic ghid menit să vă ajute să înțelegeți mai bine ce este contul de împrumut al directorului și cum îl puteți folosi în interesul companiei dumneavoastră cât și în interes propriu.

Ce este un contul de împrumut al directorului?

Contul de împrumut al directorului nu este un cont bancar. Contul bancar al companiei și contul bancar personal sunt complet diferite de contul de împrumut al directorului. Acest cont, este un cont virtual care există doar în registrele companiei dvs. El reprezintă un mod de a păstra echilibrul între dvs ca persoană fizică și societatea cu răspundere limitată (LTD).

Spre deosebire de comercianții individuali, în momentul înființării unei companii (LTD), compania este separată de fondatorul acesteia ca persoană fizică. Banii încasați aparțin companiei și nu antreprenorului. Totodată, există diverse metode de a retrage bani din companie. Astfel contul de împrumut al directorului păstrează evidența tranzacțiilor dintre antreprenor și companie.

Depuneri de bani în contul de împrumut al directorului

Pot fi momente în care compania dvs are nevoie de o mână de ajutor; un ajutor financiar din fondurile dvs personale. În momentul în care decideți să faceți acest lucru, practic împrumutați bani companiei dvs. Dacă depozitați £1000 din contul personal în contul companiei, în cele din urmă cei £1000 vor fi debitați din contul companiei și rambursați dvs în contul personal.

Nu este nevoie să depozitați bani în contul companiei dvs pentru a dovedi împrumutul. În cazul în care ați cumpărat lucruri în interesul companiei cu bani proprii, atunci ați făcut un împrumut companiei iar valoarea lucrurilor cumpărate vor fi înregistrate în contul de împrumut al directorului ca bani datorați persoanei fizice.

În momentul în care veniturile companiei sunt în declin și decideți să nu vă încasați dividentele, acești bani vă sunt datorați. Dacă v-ați împrumutat salariul companiei, trebuie să știți că valoarea drepturilor salariale vor fi înregistrate în contul companiei ca bani datorați dumneavoastră.

Este foarte important să rețineți că puteți recupera banii ce vi se cuvin în orice moment, cu condiția ca societatea să dispună de fonduri suficiente. În momentul în care împrumutați bani, deveniți creditor propriei companii, și la fel ca orice alt creditor, puteți oricând cere rambursarea împrumutului. Totuși, nu ar trebui să vă oferiți mai multe beneficii decât celorlalți creditori. În momentul în care rambursați un împrumut din salariul propriu nu trebuie să vă faceți griji în privința dividentelor și nici nu veți fi obligați să plătiți taxe pentru banii împrumutați companiei. Acest lucru se întâmplă doar în momentul în care obțineți profit de pe urma banilor împrumutați.

Retrageri de numerar din contul companiei

Puteți retrage bani din contul companiei sub formă de dividente sau salarii-sau după cum am menționat mai sus-pentru a rambursa un împrumut. În momentul în care decideți să scoateți bani din contul companiei (bani care nu sunt pentru a rambursa împrumuturi, dividente sau salarii), înseamnă că împrumutați bani din companie sub formă de împrumut pe persoană fizică. Acești bani pot fi folosiți în interes propriu.

Mulți antreprenori împrumută bani din companie iar la final de an aceștia încasează dividente pentru a amortiza suma împrumutată. Deși puteți face acest lucru fără a acumula datorii pe companie, trebuie să luați în considerare următoarele aspecte:

• Împrumut peste £10,000 – în momentul în care împrumutul depășește £10,000, acesta este clasificat ca un beneficiu deoarece se obține un împrumut fără a plăti dobândă. Această sumă trebuie declarată pe declarația fiscală personală. Veți fi nevoit să plătiți un impozit pe venit egal cu rata dobânzii emisă de HMRC.

• Ce se întâmplă atunci când datorați bani companiei la sfârșit de an? – dividentele sunt plătibile după ce se plătesc taxele. Din păcate, foarte mulți antreprenori se pierd în acest proces și ajung la sfârșit de an fără un profit suficient pentru a amortiza banii împrumutați din companie. În cazul în care acest lucru vi se întâmplă, sunteți nevoit să declarați acest lucru și eventual să plătiți taxe adiționale.

• În cazul în care puteți rambursa împrumutul în termen de 9 luni, la sfârșitul anului financiar nu veți fi nevoit să plătiți niciun fel de taxe.

• În cazul în care nu veți putea plăți împrumutul în termen de 9 luni, la sfârșitul anului financiar sunteți nevoit să declarați banii împrumutați pe balanța anuală a companiei; această va fi nevoită să plătească o taxa procentuală de 25% din valoarea sumei împrumutate.

De reținut!

Contul de împrumut al directorului nu reprezintă o sumă de bani transferată într-un cont bancar personal. Acest împrumut este mai degrabă un cont virtual care facilitează interacțiunea dintre antreprenor și compania sa. În momentul în care decideți să împrumutați bani companiei dvs trebuie să știți că îi puteți lua înapoi în orice moment cu condiția ca firmă să dețină fonduri suficiente. În momentul în care dvs împrumutați bani din propria companie, trebuie să vă asigurați că nu luați mai mulți bani decât poate acoperi firma prin dividente. În cazul în care se întâmplă acest lucru, este bine de știut că veți sfârși prin a plăti taxe adiționale.

18.05.2016